Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că cel târziu săptămâna viitoare va fi lansată o procedură de achiziție publică pentru concesionarea unor noi spații de servicii pe autostrăzi, inclusiv în zona autostrăzii A3 București – Ploiești.
Șoferii care pleacă din București spre stațiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanți mai scumpi decât în orașe, iar diferența pentru un plin depășește 10 lei, potrivit prețurilor analizate de Agerpres cu ajutorul Monitorului Prețurilor pentru Carburanți, aplicație lansată în urmă cu două săptămâni de Consiliul Concurenței.
Problema este însă că, în prezent, nu există cadrul legal care să permită CNAIR concesionarea lucrărilor si serviciilor aferente spațiilor de servicii, pentru a asigura participanților la trafic serviciile impuse prin reglementări specifice, respectiv benzinării, stații de încărcare a mașinilor electrice, locuri de de parcare și odihnă, precum și magazine alimentare și restaurante.
Șoferii care pleacă spre stațiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanți mai scumpi decât în orașe, iar diferența pentru un plin poate ajunge la 10 lei, potrivit prețurilor analizate de Agerpres.
Conceptul de benzinării mobile va fi aplicat pentru prima oară la nivelul grupului OMV Petrom în cadrul celor 10 stații de alimentare care vor fi deschise pe autostrăzile A1 și A2.
OMV Petrom și MOL sunt cele două companii care au câștigat licitația organizată de CNADR pentru construcția a 16 benzinării pe A1, tronsonul cuprins între Nădlac și Sibiu.